sâmbătă, 12 aprilie 2014

10 Sfinţi neobişnuiţi

    Fenomenul sacrului, care se reflectă în viaţa de fiecare zi, a dat naştere nevoii de plasare a unor îndeletniciri sau boli, sub directă protecţie şi administrare a unei persoane sfinte. Omul se simte astfel protejat, deoarece între el şi Dumnezeu mijloceşte un Sfânt, o fiinţă omenească care, datorită vieţii sale consacrate Divinului, se află pe o treaptă superioară de vibraţie faţă de omul obişnuit ce încă străbate marea îndoielilor şi este pândit de primejdia păcatelor...

Sfânta Gertrude de Nivelles – Sfânta care patronează surifobia (frica de şoareci)
    Sfânta Gertrude a fost nimeni alta decât fiica cea mai mică a Binecuvântatului Pepin I de Laanden şi a Binecuvântatei Ida de Nivelles. Pe lângă această ascendenţă ilustră, Sfânta Gertrude era sora bună a Sfintei Begga. Încă din anii fragezi ai copilăriei, Gertrude a fost o fetiţă dedicată rugăciunilor şi vieţii religioase. În adolescenţă îşi dorea cu ardoare să devină călugăriţă şi, prin urmare, a refuzat propunerea de căsătorie venită din partea unui nobil bogat. După moartea tatălui său din anul 639, la sugestia Sfintei Amanda de Maastricht, Gertrude construieşte două mânăstiri la Nivelles. Devenită stareţă la vârsta de doar 20 de ani, Gertrude se va retrage pentru tot restul vieţii sale în incinta complexului monahal din Nivelles. Sfânta Gertrude a rămas în memoria populară pentru ospitalitatea arătată faţă de pelerini şi pentru sprijinul acordat călugărilor irlandezi. Sfânta Gertrude i-a dat o bucată de pământ Sfântului Foillan, loc pe care acesta a construit Mânăstirea din Fosses. În anul 656 a renunţat la stăreţie în favoarea nepoatei sale, Sfânta Wilfetrudis, alegând să-şi petreacă tot restul vieţii studiind Scripturile. În credinţa catolică se crede că Sfânta Gertrude are puterea de a goni şoarecii şi şobolanii care se adăpostesc în case şi hambare, iar pomenirea sa în rugăciuni duce la vindecarea de frica iraţională de şoareci (Surifobie).
Sfânta Scholastica – Patroana şi protectoarea împotriva convulsiilor

    Sora mai mică a Sfântului Benedict, Scholastica şi-a consacrat existenţa slăvirii lui Dumnezeu, încă de la vârsta de 5 ani. După momentul istoric în care fratele său, Sfântul Benedict, s-a stabilit la Monte Cassino, unde a fondat faimosul ordin al călugărilor catolici benedictini, Scholastica a decis să urmeze aceeaşi cale. În consecinţă s-a stabilit la Plombariola, în apropierea Mânăstirii Benedictine din Monte Cassino, unde a fondat şi condus o mănăstire de maici. Sfânta Scholastica a decedat în anul 543. După moartea sa, aceasta a fost considerată protectoarea copiilor suferinzi de convulsii. Mânăstirea de maici din Plombariola a devenit cu timpul un adevărat loc de pelerinaj în preajma zilei de 10 februarie, când creştinii catolici italieni sărbătoresc ziua sa.
 
Sfântul Hubert - Patronul vânătorii şi protector împotriva câinilor turbaţi
    Hubert s-a născut într-o familie nobilă, fiind nepotul lui Charibert, rege al Toulon-ului, şi fiul cel mai mare al lui Bertrand, duce de Aquitania. Tânărul Hubert era foarte pasionat de vânătoare, nicio altă îndeletnicire nu-i aducea atâtea bucurii şi satisfacţii precum hăituirea şi uciderea animalelor sălbatice de pe întinsele domenii ale familiei sale.
    Momentul revelator al vieţii sale a fost cel din dimineaţa de Vinerea Mare, când nobilul Hubert urmărea alături de prietenii săi un cerb. În apropierea unui izvor, cerbul se opreşte epuizat din cauza rănilor. În momentul în care Hubert încordează arcul pentru a da lovitura finală, acest tânăr nobil are o viziune care-i va schimba definitiv viaţa. Exact în momentul în care ţintea cerbul cu săgeată, Hubert vede o cruce înconjurată de o aureolă de lumină, aşezată între coarnele cerbului. Extaziat, tânărul Hubert aruncă arcul şi se întoarce transfigurat la castel. Acolo află că soţia sa murise. Netulburat, renunţă la toate titlurile sale nobiliare, îşi vinde pământurile, bijuteriile, armele, hainele luxoase, caii şi câinii de vânătoare. Suma strânsă o împarte săracilor din împrejurimi. Nu păstrează decât hainele de pe el şi puţini bani de drum. Astfel se înfăţişează la poarta primei mânăstiri întâlnite unde îşi petrece restul zilelor lumeşti în rugăciune, penitenţă şi studiu. În perioada Evului Mediu, Sfântul Hubert a fost unul dintre cei mai celebraţi şi onoraţi sfinţi ai Bisericii Catolice, existând câteva ordine militare care-i purtau numele. Sfântul Hubert este de asemenea patronul vânătorilor, al blănarilor, cojocarilor, crescătorilor de câini precum şi protector împotriva turbării şi atacurilor câinilor turbaţi.

Sfânta Monica - Patroana şi ocrotitoarea alcoolicilor
   Cea mai importantă sursă de informaţii despre viaţa şi activitatea Sfintei Monica este reprezentată de scrierile fiului său, Sfântul Augustin de Hippo. Această sfântă de origine berberă era născută însă din părinţi creştini, undeva în nordul Africii, în preajma anului 331. În tinereţe a fost căsătorită cu un păgân cu apucături violente, pe nume Patricius. Fire blândă, pioasă şi iertătoare, Monica s-a rugat toată viaţa sa pentru îndreptarea şi convertirea soţului său, care a acceptat să devină creştin doar pe patul de moarte, când a conştientizat viaţa sa plină de păcate. La fel s-a întâmplat şi cu fiul său, Augustin, care în urma rugăciunilor mamei sale, a renunţat la o viaţă plină de excese bahice şi orgii, pentru a deveni într-un final o persoană sfântă.
    În tinereţea sa, Sfânta Monica a fost ucenica Sfântului Ambrosie din Milano, el însuşi un fost alcoolic. Din acest motiv, Sfânta Monica este considerată patroana şi salvatoarea celor căzuţi în patima beţiei, fiind pomenită în rugăciuni îndeosebi de femeile ai căror soţi nu se pot desprinde de viciul alcoolismului.

Sfântul Dominic Savio - Patronul micilor infractori şi al delicvenţei juvenile
   Dominic Savio a văzut lumina zilei pe data de 2 aprilie 1842, în casa fierarului Carlo Savio, din apropierea oraşului Torino. Cu toate că era cel mai mic dintre cei 10 copii ai familiei Savio, Dominic a fost atras de Biserică încă de la cea mai fragedă vârstă. La doar 5 ani, acesta cânta deja în corul copiilor de altar. Pe întregul parcurs al scurtei sale vieţi, Dominic a fost un discipol conştiincios al Sfântului Giovanni Bosco. Imediat după împlinirea vârstei de 12 ani, tânărul Savio a fost primit în Şcoala de Oratorie, instituţie a Bisericii Catolice, care trebuie absolvită de orice candidat la preoţie. Dominic a fost un copil manierat, bun la suflet şi milostiv. Din nefericire suferea de pleurezie, fapt ce a dus la decesul său, petrecut la vârsta de de doar 15 ani. Ultimele sale cuvinte au fost:
“Nu vă întristaţi, nu aveţi de ce, văd în aceste momente nişte lucruri atât de frumoase încât nu am cuvinte să le explic”.
La scurt timp după moartea sa, se petrec unele miracole atribuite de către credincioşi graţiei şi binecuvântării sale. Minunile li se întâmplau tuturor celor care se rugau tânărului pios decedat înainte de vreme, astfel încât în anul 1950, Dominic este beatificat, pentru ca patru ani mai târziu să fie sanctificat de către Papa Pius al XII-lea. Sfântul Dominic este pomenit în rugăciuni de către părinţii catolici ai căror copii au căzut sub influenţe negative, devenind infractori sau au fost cooptaţi în rândul găştilor de cartier.

Sfântul Isidor de Sevilla – Patron al Internetului

   Sfântul Isidor a fost Arhidiacon al oraşului Sevilla, încă din anul 601, urmându-i în funcţie fratelui său. Isidor a fost în tinereţe învăţător, fondator şi reformator. Era, de asemenea, şi un scriitor prolific, printre lucrările sale enumerându-se un dicţionar, o enciclopedie, o scriere despre istoria goţilor, precum şi o istorie a lumii de la momentul Creaţiei până în zilele sale. Sfântul Isidor a creat o liturghie în mozarabă, slujba care are loc şi în zilele noastre în oraşul Toledo din Spania, fiind prezidată de al doilea Consiliu din Toledo şi al patrulea Consiliu din Sevilla. Sfântul Isidor a fost cel care a introdus opera lui Aristotel în Spania. În anul 1722, pe lângă titulatura de Sfânt, Papa Benedict al XIV-lea l-a proclamat drept Doctor al Bisericii Romano-Catolice. Mai aproape de zilele noastre, Sfântul Isidor a fost declarat de către credincioşii catolici drept Sfânt patron al Internetului şi protector al celor care "navighează" în această nouă dimensiune a cunoaşterii oferită de ştiinţă şi tehnologie.

Sfântul Brendan Navigatorul – Patron al balenelor
    Fratele Sfintei Brida, Sfântul Brendan a beneficiat în plus de educaţia şi învăţăturile Sfinţilor Ita de Kileedy şi Erc de Kerry. Acest irlandez a fost şi prieten apropiat al Sfintei Columba şi Sfântului Brendan de Birr, Sfintei Brigitta şi Sfântului Enda din Arran. În anul 412, Sfântul Brendan intră într-un ordin monastic şi devine unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai credincioşilor irlandezi. După acest moment, Brendan a construit o serie de chilii în Ardfert, Shankeel, Aleth, Plouaret, Annaghdown şi Insulele Inchquin. Întâmplarea care a dus la încoronarea sa drept patron şi protector al balenelor este de-a dreptul fascinantă. Se povesteşte că Sfântul Brendan, împreună cu tovarăşii săi de drum, străbătea Oceanul Atlantic îmbarcat pe o corabie mică pentru a evangheliza toate insulele întâlnite în cale. Cercetătorii istorici au stabilit că în decursul unei astfel de călătorii, Sfântul Brendan ar fi ajuns chiar şi pe insulele din Canada. Într-o călătorie pe mare, acesta a văzut în zare ceea ce părea o mică insulă. A ancorat în apropiere şi alături de un mic grup de călugări a coborât pe insulă unde a oficiat o slujbă de Paşti. După ce au aprins un foc pentru a se încălzi, Sfântul Brendan şi tovarăşii săi au descoperit cu stupoare că se aflau pe spinarea unei balene.
 
Sfântul Rene Goupil – Patronul anesteziştilor
   Sfântul Rene Goupil a studiat medicina, iar în anul 1639 s-a oferit voluntar pentru a lucra pe un post de medic în cadrul unei misiuni iezuite din America. Acolo a predicat Evanghelia printre amerindienii Huron. Printre alte activităţi, a muncit ca om bun la toate în cadrul misiunii, fără a cere nici un ban. În anul 1640 lucra deja într-un spital din Quebec, Canada, unde era asistentul Sfântului Isaac Jogues. Sfântul Rene a fost capturat şi torturat de către amerindienii Iroquezi, duşmanii tradiţionali ai celor din triburile Huron. Acesta a fost torturat cu cruzime până când a murit, deoarece a făcut semnul crucii deasupra capului unui copil iroquez. Ceilalţi membri ai tribului au considerat că Rene a făcut o vrajă copilului şi, în consecinţă, l-au torturat. Voluntarul care urma să devină sfânt a fost în final ucis cu o lovitură de tomahawk care i-a pus capăt chinurilor. Ca urmare a morţii violente de care a avut parte, el este considerat patronul spiritual al pacienţilor care urmează să fie anesteziaţi, precum şi al medicilor care administrează anestezia. Sfântul Rene este primul martir al Bisericii Catolice înregistrat pe continentul nord-american. 

Sfântul Policarp – Patron şi protector contra dizenteriei
    Sfântul Policarp a fost convertit la creştinism de către Apostolul Ioan, al cărui discipol va deveni mai apoi. A fost prieten apropiat al Sfântului Ignatie Teoforul din Antiohia.
    Policarp s-a distins, printre altele, prin luptă sa contra gnosticismului şi a devenit Episcop al Smyrnei (astăzi oraşul Izmir din Turcia). A fost un lider religios divinizat de popor în decursul primei jumătăţi a celui de-al doilea secol al erei noastre. Bisericile din Asia Mică i-au recunoscut meritele şi l-au desemnat reprezentant pe lângă Papa Anicetus, în chestiunea dezbaterilor cu privire la data sărbătoririi Paştelui. La vârsta de 86 de ani, Policarp a fost condamnat la moarte pe rug într-un amfiteatru din Smyrna. Spre stupoarea mulţimilor şi a autorităţilor romane, flăcările nu i-au făcut nici un rău Sfântului Policarp. Într-un final, călăii au primit ordin să-l înjunghie, condamnare care i-a provocat într-un final, moartea. Mărturiile celor prezenţi atestează primul martiriu al unui Sfânt mucenic al Bisericii. Sfântul Policarp a fost multă vreme pomenit în rugăciunile credincioşilor, deoarece i se atribuia puterea de a vindeca bolnavii de dizenterie.

 Sfântul Fiacre – Patron al bolilor cu transmitere sexuală
    Sfântul Fiacre a crescut într-o mânăstire irlandeză, aşezământ care în pragul secolului VII constituia o adevărată şcoală de învăţătură în cadrul unor domenii diverse. Printre materiile studiate, la mare preţ se afla cunoaşterea ierburilor de leac. Secretele plantelor medicinale au fost cercetate cu pasiune de către tânărul călugăr Fiacre. Se spune că dragostea sa pentru plante, alături de fervoarea credinţei sale au dus într-un final la un adevărat miracol, când toate plantele din mănăstire au crescut doar în dreptul chiliei sale. Spre sfârşitul vieţii sale, Sfântul Fiacre s-a stabilit în Franţa, unde a primit o bucată de pământ din partea Sfântului Faro de Meaux, pe atunci Episcop al Franţei. Pe acel loc, Fiacre şi-a construit o mică colibă unde acorda îngrijiri medicale gratuite tuturor celor suferinzi, indiferent de sex, statut social sau vârsta. Sfântul Fiace a fost pomenit întotdeauna în rugăciunile celor suferinzi de boli cu transmitere sexuală, fiind în acelaşi timp sfântul patron al grădinarilor şi al... taximetriştilor!

Sursa: Listverse

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu