luni, 17 februarie 2014

Mesia lui Cezar – Conspirația romană care l-a inventat pe Isus

  Filmul documentar pe îl propun spre vizionare (cu subtitrare RO) a stârnit aprige comentarii atât pe site-ul  "Filme documentare", cât şi pe YouTube, unde a contorizat, din luna iulie 2013 şi până acum, peste 47 de mii de vizualizări. Cum era de aşteptat, contradicţiile au pornit de la comenturi în limita bunului simţ, ca, uneori, să degenerze în cuvinte grele, de nereprodus. Credinţa este subiect tabu pentru toţi cei botezaţi şi împărtăşiţi în numele Domnului. Suportăm mai uşor o înjurătură de mamă, însă nu admitem nicio ameninţare la adresa obârşiei noastre creştine, indiferent de confesiunea sub care ne închinăm. Cu toate astea, să recunoaştem, admitem că, în mule credinţei, umanitatea a fost trecută prin foc şi sabie de-a lungul istoriei, că a fost şi este manipulată fără dram de ruşine, că se fac averi colosale pe cârca enoriaşilor şi că, o ştim prea bine, cei unşi ca slujbaşi ai Domnului, calcă de prea multe ori în străchinile păcatului pentru a mai crede cu vrednicie în miruirea duminicală.
   Religia, de oriunde şi de oricând ar fi ea, s-a fundamentat pe un crez, întotdeauna benefic. Apoi, cu timpul, şi-a creat docma, perceptele, rigorile specifice, dar şi o anumită teamă, o frică de multe ori apocaliptică faţă de pedepsele impuse de canoanele religioase, prin graiul prelaţilor, care, de la bun început, limitau orizontul cunoaşterii într-un spaţiu cât mai mic şi cât mai controlabil. Vorbim, deja, de tradiţie şi moştenire spirituală pe parcursul a zeci de generaţii. Aşadar, cine ar fi dispus să accepte alte "adevăruri"? Se spune că, uneori, este bine să nu ştim adevărul, nici măcar parţial, pentru că ne-am pierde mai întâi minţile şi apoi sufletul. Personal, ştiu şi cred că Biserica ne ţine departe de multe adevăruri, iar alte multe "adevăruri" au fost mistificate de-a lungul timpului, însă, în egală măsură, parcă nici nu aş dori ca dintre adevărurile ştiute să aflu că au fost minciuni odioase.
   Revenind la filmul documentar, vă invit ca preţ de o oră şi 23 de minute să vă detaşaţi de patos şi idei preconcepute. Nu vă cer să admiteţi sau să respingeţi, ci doar să fiţi spectatori neutri. 
   Despre autorul cărţii, Joseph Atwill, poate fi reţinut faptul că a copilărit şi studiat în Japonia. Nu a avut afinităţi religioase deosebite, deşi la Academia Militară, singura cu predare în limba engleză, a studiat greaca, latina şi Biblia. A avut mare succes în afaceri IT şi este un reputat jucător de şah. Este un consecvent susţinător şi apartenent a Teoriei Conspiraţiei.

Mesia lui Cezar – Conspirația romană care l-a inventat pe Isus

Cine a fost Isus Cristos? De ce nu există nicio dovadă arheologică a existenţei sale? Cine a scris evangheliile şi de ce, la redactarea lor, s-a folosit limba greacă şi nu au fost scrise în ebraică sau aramaică? Cum se face că centrul creştinismului este dintotdeauna la Roma? De ce primul papă şi sfinţii creştini timpurii au fost cu toţii membri ai familiei romane conducătoare a lui Flavius Cezar? 
   Acest film documentar este o incursiune spre identitatea reală a unui Isus Cristos pe care creştinătatea a fost păcălită să îl venereze timp de peste 2000 de ani.
   Cercetările recente cu privire la originile creştinismului explică, într-o ipostază cu totul nouă, ce este Vechiul Testament, cine este adevăratul Isus şi faptul că “a doua venire” a lui Mesia este un fenomen care, de fapt, a avut deja loc. Informaţiile prezentate în acest film documentar demonstrează că Isus Cristos a fost invenţia Curţii Imperiale de la Roma. Scopul conducătorilor romani ai vremii a fost unul pur politic: să ofere o versiune a unui “Mesia pacificator”, ca alternativă la liderii revoluţionari care zguduiau Israelul primului secol al erei noastre şi ameninţau puterea Romei. Această descoperire se fundamentează pe similitudinile dintre evanghelii şi opera istoricului evreu Flavius Iosefus, texte care au apărut consecutiv.
   Unii dintre noi s-ar putea simţi dezorientaţi de această analiză. Joseph Atwill, autorul cărţii pe care se bazează acest documentar, afirma: “Cartea mea nu reprezintă în niciun fel o critică adusă credinţei creştine contemporane. M-am simţit obligat să public rezultatele descoperirilor pentru că astfel am putea înţelege mai bine atât originile şi scopul antisemitismului, cât şi modul în care guvernele se folosesc de propagandă pentru controlul populaţiei.”

 

6 comentarii:

  1. Ce frumos ar fi sa ne eliberam prostia din cap si sa cautam ceva mai interesant de sustinut decat prostiile debitate de Atwill in "documentarul" lui de tot rahatul! Numai pe la IRealitatea TV si Antena 3 am mai vazut asemenea cretinatati debitate pe milimetru de film precum in mesia cezarului. In privinta argumentelor impotriva sustinerilor elucubrante din aceasta teorie de 2 lei a lui Atwill, nici macar nu merita osteneala ...sunt atat de multe (vorbesc de cele pur obiective, din afara bisericii, izvoare istorice clasice precum cele romane precrestine si PRE FLAVIENE care vorbesc de crestini in numar mare care existau in Roma inainte de Titus Flavianus) si pe care "expertul" biblic le ignora cu desavarsire pentru ca ii strica din start aberatiile....incat e si hilar ca cineva care are un pic de cultura in domeniu sa isi bata capul cu asemenea enormitate. Din punctul meu de vedere sunt multe alte teorii legate de acest subiect al aparitiei crestinismului care desi nu au o baza solida de argumente sunt TOATE mult mai credibile in sustinerile lor decat imbecilitatile lui Atwill!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim, îţi mulţumesc pentru postare! Apreciez în mod deosebit comentariile susţinute cu argumente, sau ca puncte de vedere personale.

      Ștergere
  2. Un nou documentar care mai scoate ceva la iveala pentru cei care au dorinta de a cunoaste cate ceva despre trecutul omenirii.
    Exista multi oameni traiesc ca indoctrinati de altii fara o gandire proprie sau credinta proprie,mai mult au ajuns sa fie ca o turma care se lasa condusa in orice directie.
    De-a lungul istoriei civilizatiei umane a existat si va mai exista multa propaganda mincinosa produsa de cei care vor sa conduca omenirea
    prin diferite tertipuri,coruptie,instigare,razboaie,religie,politica,comert....
    Este clar ca unii evrei au colaborat cu romanii in scopul de dominare
    prin orice mijloace a altor popoare. Romanii invadau alte tari jefuiau,omorau
    distrugeau,la fel faceau si evreii din vechiul testament in numele lui Iahve
    vezi biblie. deuteronomul cap.20.nr.1.14. 16
    Cu timpul au devenit mai perfizi ,prin colaborarea lor au creat crestinismul.
    Religia lui Cristos a fost aranjata in asa fel incat sa subjuge unele popoare si sa le confiste ultimele fibre de personalitate,identitate,demnitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Iulian, pentru vizită şi comentariu! Îmi permit să completez faptul că îndoctrinarea este şi în ziua de azi extrem de uzitată, fiind o formă evidentă şi eficientă a manipulării. Totuşi, iată cât de puţin a evoluat spiritul analitic al omului, care acceptă cu atâta uşurinţă orice formă de propagandă.

      Ștergere
  3. Am vizionat tarziu acest filmulet dar ca om care gandeste cat de cat am vazut cata aberatie este in religia crestin ortodoxa cel putin caci pe aceasta o cunosc cel mai bine. Tineri si batrani orbiti cumplit si care cred in niste bazaconii uimitoare: nu-i bine sa speli cand este sarbatoare, sa nu muncesti in anumite zile, sa nu faci sau sa faci obligatoriu anumite lucruri intr-o biserica...Ma bucur ca exista oameni care au cunostintele si accesul necesare pentru a descoperi adevaruri si au curaj sa le faca publice! Caci si eu as vrea sa studiez dar nu am educatia necesara si mijloacele necesare sa studiez documente extrem de vechi scrise in limbi ca greaca sau latina. Felicitari si tie Cristian L.!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.