Cartea tibetană a morților

    Bardo Thödol, sau "Cartea tibetană a morţilor" este un text ezoteric, straniu, profund, tulburător, însă pe care am fi tentaţi să-l catalogăm, cu optica noastră de europeni, ca fiind lipsit de credibilitate şi de-o îndrăzneală fără margini. Cine poate lua o scriere care ne prezintă, cu lux de amănunte, ceea ce se petrece după moarte mai în serios decât ca pe-o fabulă bine scrisă şi-atât?

   Cu toate acestea, în măsura în care a pătruns până acum la noi, prin traduceri în limbile de largă circulaţie, dar mai ales în Occident, "Cartea tibetană a morţilor" se bucură de o mare audienţă, şi aceasta nu numai datorită valenţelor poetice deosebite ale scriiturii. Este vorba aici de un fenomen psiho-social mult mai complex şi mai dramatic, de pierdere a sentimentului religios, manifestându-se în special, aşa cum afirma Mircea Eliade, printr-un sentiment de desacralizare a morţii.

    Forţa scrierilor sacre orientale, cu impact determinant asupra conştiintei europeanului nerefractar la ineditul lor, constă tocmai în revalorizarea actului morţii, în soluţiile ontologice oferite, în depăşirea gândirii conceptuale, care, în general, se opreşte epuizată în faţa actului suprem al existenţei şi în utilizarea rezultatelor concrete obţinute prin tehnicile specifice de interiorizare şi meditaţie. În seria acestor scrieri, "Cartea tibetană a morţilor" este textul cel mai direct aplecat asupra fenomenului morţii, ca aplicaţie fidelă a doctrinei buddhismului tantric tibetan.