Un film documentar ieşit din comun, care încearcă să explice
principalele dogme şi idioţenii ale celor trei religii monoteiste
principale: creştinismul, iudaismul şi islamul. Bill Maher îi
intervievează pe unii dintre cei mai ciudaţi credincioşi din toate
religiile. Musulmani, evrei şi creştini de multe feluri se perindă prin
faţa ochilor săi neîncrezători. Maher vizitează un muzeu creaţionist din
Kentucky, care arată că dinozaurii şi oamenii au convieţuit în aceeaşi
perioadă, acum 5000 de ani. Vorbeşte cu camionagiii de la Capela
Camionagiilor (pe care este afişat semnul “Isus te iubeşte”).
Vizitează un parc tematic, Ținutul Sfânt, din Florida. Vorbeşte cu un
rabin ce face parte dintre cei ce neagă Holocaustul. Discută cu un
muzician musulman ce promovează ura faţă de evrei. Maher găseşte cei mai
neobişnuiți credincioşi şi întâlneşte un sceptic tocmai în persoana
unui preot de la Vatican.
Documentarul este foarte bine făcut, e amuzant şi are un soundtrack
pe măsură. Principalul merit al lui Maher îi revine pentru răbdarea cu
care intervievează nişte oameni ce devin violenţi în momentul în care
religia le este pusă la îndoială. Probabil că această trăsătură se
datorează faptului că Maher este comediant – o meserie care cere mult
curaj şi un obraz gros. Mesajul filmului, însă, nu este deloc comic. E
cu adevărat înspăimântător când te gândeşti la toate crimele, tortura şi
opresiunea săvârşite în numele religiei. Atunci, de ce se spune despre
oamenii care se recomandă “religioşi” că au o morală sănătoasă?
Hai să spunem că religia, iniţial poli, mai apoi mono teistă a avut rostul de a scoate omenirea din starea de barbarie, de frica pedepsei divine, lumea a pornit pe calea civilizaţiei moderne. Desigur, poate s-ar fi mai găsit şi alte metode de civilizare a omului care tocmai părăsea peşterile, metode ceva mai puţin îndobitocitoare, da' treacă-mergă. Acum, de ceva sute de ani, biserica cu tot arsenalul de îndobitocire a maselor e deja un concept nu doar depăşit, ci chiar retrograd. Despre etica şi morala creştină, mai bine nu vorbim, ipocrizie mai mare nu se poate, de fapt este etalonul ipocriziei. Mă gândesc că eu, aşa agnostic cum sunt respect (desigur din alte considerente) preceptele acelor cărţii propovăduite tocmai de popi care le încalcă cu nonşalanţă.
RăspundețiȘtergereDoar două obeservaţii, cu titlu de corectă informare:
Ștergere1. De la ieşirea din peşteri şi până la primele forme mai organizate ale religiei există un decalaj de zeci de mii de ani, la care mai adăugăm câteva mii până la incipientul creştinism.
2. Indiferent de ce perioadă am vorbi, ante sau post creştinism, şi indiferent de religia pe care am lua-o în vizorul discuţiei, toate s-au consolidat pe conceptul manipulării prin frica indusă. Indusă, nu hindusă.